Provocările adaptării și impactul asupra dezvoltării cognitive
Dezvoltarea cognitivă a unui copil reprezintă procesul complex prin care acesta învață să gândească, să înțeleagă lumea din jur și să rezolve probleme. Creșa este un mediu care poate stimula semnificativ această dezvoltare, oferind copiilor oportunitatea de a interacționa cu alți copii, de a explora noi activități și de a învăța lucruri noi.
În
primele zile sau săptămâni, anxietatea de separare poate afecta temporar
capacitatea copilului de a se concentra asupra activităților cognitive. Cu
toate acestea, odată ce se simte confortabil și în siguranță, copilul începe să
participe activ la activități și să beneficieze de stimularea oferită.
Fiecare copil are un ritm propriu de adaptare și învățare. Este important ca
activitățile să fie adaptate nevoilor fiecărui copil, astfel încât să nu se
simtă copleșit sau frustrat.
Un copil care se simte sprijinit emoțional de educatori și părinți își va
canaliza mai ușor atenția către explorare și învățare, contribuind astfel la
dezvoltarea sa cognitivă.
Jean Piaget, unul dintre cei mai influenți psihologi ai copilului, a formulat o teorie a dezvoltării cognitive care poate oferi o înțelegere valoroasă a modului în care un copil percepe și înțelege lumea din jurul său, în special în contextul în care face tranziția de la mediul de acasă la mediul de creșă.
Potrivit lui Piaget, dezvoltarea cognitivă a copilului are loc în patru etape majore: senzorio-motorie, preoperațională, operațională concretă și operațională formală. Primele două etape, care se desfășoară până în jurul vârstei de 7 ani, sunt cele mai relevante pentru adaptarea unui copil la creșă, deoarece acestea sunt etapele în care se formează bazele gândirii logice, a percepției și a înțelegerii relațiilor sociale.
- Etapa senzorio-motorie (0-2 ani)
Această etapă este marcată de interacțiunile directe ale copilului cu mediul înconjurător, bazându-se pe simțuri și mișcare pentru a explora lumea. Deși gândirea copilului în această perioadă este preponderent senzorială și motorie, el învață totuși prin încercări și greșeli și începe să înțeleagă principiile cauzalității și permanența obiectului. Permanența obiectului se referă la faptul că obiectele continuă să existe chiar și atunci când nu le mai vede sau nu le mai percepe direct.
În contextul adaptării la creșă, această etapă se reflectă în modul în care copilul reacționează la separarea de părinți sau de îngrijitorii principali. În primele luni de creșă, copilul poate avea dificultăți în a înțelege de ce părinții nu sunt mereu acolo și poate manifesta anxietate la separare. Este esențial ca educatorii să ofere un mediu familiarizat, cu obiecte și ritualuri constante (de exemplu, aceeași sală de activități, același scaun sau jucărie), pentru a sprijini procesul de adaptare și a ajuta copilul să înțeleagă că părinții revin și că mediul creșei poate deveni un loc sigur și stabil.
- Etapa preoperațională (2-7 ani)
Această etapă este caracterizată prin dezvoltarea limbajului și a gândirii simbolice, ceea ce le permite copiilor să folosească imaginația și să creeze imagini mentale ale lucrurilor. Totuși, gândirea lor rămâne egocentrică (dificultatea de a înțelege perspectiva altor persoane) și animistică (tendința de a atribui trăsături umane obiectelor neînsuflețite). De asemenea, copiii din această etapă nu au încă un înțeles complet al logicii și al conceptelor de conservare (de exemplu, ideea că volumul sau cantitatea unui obiect nu se schimbă chiar dacă forma sa se modifică).
În contextul creșei, în această perioadă de vârstă, copiii încep să învețe să interacționeze cu alți copii și să participe la jocuri de grup. Adaptarea lor depinde de abilitatea de a înțelege și de a accepta regulile sociale de bază, dar și de a învăța cum să gestioneze conflictele. De exemplu, în această perioadă, copilul poate întâmpina dificultăți în a înțelege că nu toți copiii vor să joace același joc sau că jucăriile nu pot fi împărțite întotdeauna imediat. De asemenea, poate fi mai greu pentru un copil de vârstă preșcolară să se adapteze la schimbările în rutina zilnică a creșei, deoarece încă își formează concepte despre timp și spațiu.
Adaptarea unui copil la creșă este un proces complex care implică atât schimbări emoționale și sociale, cât și cognitive. Teoria lui Piaget subliniază că modul în care copiii înțeleg și interacționează cu mediul lor este un factor esențial în procesul de adaptare. Prin sprijinul oferit cpiilor, prin activități care stimulează gândirea simbolică, explorarea și învățarea prin joc, părinții pot facilita procesul de adaptare al copilului, contribuind astfel la dezvoltarea sa cognitivă și socială.
Nacu Valerica
- Diane E. Papalia, S. W., & Mîndrilă-Sonetto., t. A. (2010). Dezvoltarea umană. București: editura TREI.
- Roxana Enache, Alina Mărgărițoiu, Simona Eftimie, Cristian Vasile, Mihaela Suditu, Cristina Safta, Adina Pescaru, (2010)- Sinteze De Psihopedagogie- Ploiești