Ce este atașamentul?

 Atașamentul este legătura emoțională puternică dintre un copil și îngrijitorul său principal, de obicei mama. Această legătură oferă copilului un sentiment de siguranță și îi permite să exploreze lumea înconjurătoare cu încredere. Atașamentul se formează în primii ani de viață și influențează modul în care copilul răspunde la separare, relaționează cu ceilalți și gestionează situațiile stresante

Adaptarea copilului la creșă este un proces important, dar uneori dificil, care implică mai mult decât schimbarea mediului – este o tranziție emoțională profundă. În acest context, teoria atașamentului dezvoltată de John Bowlby,  oferă un cadru valoros pentru înțelegerea modului în care relațiile timpurii influențează reacțiile copilului la separare și adaptarea la colectivitate.

Stilurile de atașament – sigur, anxios-preocupat, evitant și dezorganizat – joacă un rol esențial în adaptarea copilului la creșă.

Un atașament securizant, construit pe încredere și afecțiune, îi oferă copilului o bază solidă pentru a face față schimbărilor. Copiii cu un atașament securizant:

• Sunt mai încrezători în ei înșiși.
• Se adaptează mai ușor la situații noi.
• Au capacitatea de a-și exprima emoțiile.
• Își fac mai ușor prieteni.

Pentru acești copii, creșa devine rapid un loc sigur, iar adaptarea este mai lină.

 În schimb, copiii cu un atașament nesigur pot avea dificultăți în a se separa de părinte, pot fi anxioși sau retrași în prezența străinilor și pot avea probleme în a forma relații cu ceilalți copii.

Atașamentul anxios-preocupat și provocările separării

Copiii cu acest stil de atașament pot manifesta:

• Anxietate intensă la separare, protestând frecvent atunci când părintele pleacă.
• Dificultăți în a construi relații de încredere cu personalul creșei.
• Tendința de a căuta constant prezența fizică a părintelui pentru a se simți în siguranță.

Acești copii au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a se adapta la creșă, iar părinții trebuie să le ofere sprijin constant și răbdare pentru a le consolida încrederea.

Atașamentul evitant și aparenta detașare

Copiii cu un stil de atașament evitant pot părea că se adaptează mai ușor, dar această aparență poate ascunde dificultăți emoționale.

• Ei tind să evite apropierea emoțională, chiar și cu figurile de atașament.
• Pot refuza sprijinul educatoarei, preferând să se bazeze pe ei înșiși.

În realitate, acești copii pot simți stresul separării, dar îl exprimă mai puțin vizibil.

Adaptarea copilului la creșă este o etapă importantă, iar teoria atașamentului oferă perspective valoroase pentru a înțelege și a sprijini acest proces. Prin crearea unei baze sigure și prin abordarea blândă a separării, părinții pot facilita tranziția copilului către colectivitate, contribuind la dezvoltarea sa emoțională și socială.

                                                                                                                                                                     Șchiopu Raluca

• Diane E. Papalia, S. W., & Mîndrilă-Sonetto., t. A. (2010). Dezvoltarea umană. București: editura TREI.

• Groza, A. (2021). Ataşamentul: repere teoretice şi aplicaţii psihoterapeutice: Monografie.

• Robu, V. (2023). Relația dintre ataşamentul primar și securitatea psihologică la copii. In Securitatea psihologică la copii în perioadă de criză (pp. 8-12)