Anxietatea de separare a mamei de copil 

Anxietatea nu este doar despre despărțirea fizică, ci reflectă și relația emoțională profundă dintre mamă și copil. Tipul de atașament al mamei influențează semnificativ modul în care aceasta gestionează separarea, propriile emoții și sprijinul pe care îl oferă copilului în procesul de adaptare. 

Intrarea copilului în colectivitate, reprezintă o etapă semnificativă atât pentru copil, cât și pentru mamă. Dacă pentru cel mic această tranziție implică adaptarea la un mediu nou și la persoane necunoscute, pentru mamă apare o provocare emoțională specifică: anxietatea de separare. Este perfect normal ca mamele să experimenteze un amestec de emoții în acest moment – vinovăție, îngrijorare, dar și dorința de a-și recăpăta timpul personal sau profesional.

Semnele anxietății de separare la mamă

• Îngrijorarea excesivă că copilul nu va fi bine îngrijit sau că se va simți abandonat.
• Nevoia de a suna educatoarea pentru a afla cum se descurcă copilul.
• Sentimentul de vinovăție că își neglijează rolul de mamă prin lăsarea copilului la creșă.
• Amânarea sau evitarea lăsării copilului la creșă din cauza temerilor personale.

Cauzele anxietății de separare la mamă

• Atașamentul puternic: relația strânsă dintre mamă și copil poate face despărțirea dificilă.
• Stilul de atașament format în copilăria mamei
• Grija față de bunăstarea copilului: temeri legate de siguranța copilului, de reacțiile lui emoționale sau de adaptarea la noul mediu.
• Schimbările în rutină: creșa marchează o tranziție majoră în viața copilului și a mamei, necesitând ajustări semnificative.

Cum influențează atașamentul matern gestionarea separării?

•  Stilul de atașament al mamei influențează modul în care aceasta își exprimă emoțiile în fața copilului. De exemplu, o mamă anxioasă poate transmite îngrijorările sale copilului, amplificând anxietatea acestuia.
• Mamele cu atașament sigur oferă copilului sprijin emoțional constant, ajutându-l să se simtă în siguranță chiar și în absența lor.
• Mamele sigure gestionează despărțirile cu calm și consecvență, în timp ce cele anxioase sau dezorganizate pot manifesta comportamente inconsecvente care complică procesul.

• Mamele cu atașament sigur au o încredere sănătoasă în relația lor cu copilul și în capacitatea acestuia de a face față separării. Ele sunt afectuoase și disponibile emoțional, dar nu supraprotejează copilul. Aceste mame experimentează mai puțin anxietatea de separare, deoarece percep despărțirea ca pe o oportunitate pentru copil de a se dezvolta. Încrederea lor în abilitățile copilului contribuie la un proces mai ușor de adaptare.
• Mamele cu atașament anxios-preocupat sunt adesea nesigure în relația lor cu copilul și se tem că acesta nu va fi bine îngrijit în absența lor. Ele pot manifesta un comportament supraprotectiv și o nevoie constantă de reasigurare. Aceste mame tind să experimenteze un nivel ridicat de anxietate de separare. Ele pot avea dificultăți în a lăsa copilul la creșă, verificând frecvent educatoarele sau exprimându-și îngrijorările. Acest comportament poate amplifica anxietatea copilului și poate îngreuna adaptarea.
• Mamele cu atașament evitant tind să minimizeze importanța emoțiilor și să evite implicarea emoțională profundă. Ele își pot reprima propriile sentimente de anxietate, dar pot părea detașate. Aceste mame pot manifesta puțină anxietate aparentă, dar acest lucru poate ascunde o dificultate în a-și exprima emoțiile. Din cauza acestei detașări, copilul poate resimți lipsa unei baze emoționale sigure, ceea ce îi poate complica adaptarea.
• Mamele cu atașament dezorganizat prezintă un comportament contradictoriu – pot fi uneori supraprotective și alteori neimplicate. Acest stil este adesea rezultatul unor experiențe traumatice din trecut. Aceste mame pot resimți anxietate intensă, dar au dificultăți în gestionarea propriilor emoții, ceea ce poate crea confuzie pentru copil. Lipsa consecvenței în comportamentul matern poate accentua anxietatea copilului.

Anxietatea de separare a mamei este o experiență comună, dar gestionabilă. Prin pregătire, încredere și răbdare, atât mama, cât și copilul pot traversa această etapă cu succes. Aceasta reprezintă o oportunitate de creștere pentru amândoi, oferindu-le independența și resursele necesare pentru a face față provocărilor viitoare.

                                                                                                                                                                    Șchiopu Raluca

• Diane E. Papalia, S. W., & Mîndrilă-Sonetto., t. A. (2010). Dezvoltarea umană. București: editura TREI.
• Groza, A. (2021). Ataşamentul: repere teoretice şi aplicaţii psihoterapeutice: Monografie.